Crucea

În centrul comunei, lângă DN17B, stă un vagonet de mină. Pe o față scrie „IMR 1983”, anul în care mina de uraniu de la Crucea a început lucrul; pe cealaltă, „Noroc bun”. Nu e un monument pus de altcineva despre altcineva: e felul satului de a-și scrie singur meseria pe care a avut-o.

Crucea stă pe valea Bistriței, la 34 de kilometri de Vatra Dornei, pe drumul care coboară spre Piatra Neamț. Are patru sate — Crucea, Chiril, Cojoci și Satu Mare — și 1.583 de locuitori la recensământul din 2021. Satul de reședință e la 693 de metri, iar hotarul comunei ține 151,30 de kilometri pătrați, cei mai mulți sub pădure.

Mina care a ținut satul

Geologii au ajuns aici în 1965, când s-a deschis la Crucea un sector de explorări. Exploatarea zăcământului Crucea-Botușana a început în 1983, iar uraniul scos de sub munte ajungea, după prelucrare, la centrala nucleară de la Cernavodă. A fost ultima mină de uraniu din țară.

S-a închis în 2021, pentru că zăcământul se terminase. Sucursala Suceava a companiei avea atunci 300 de angajați. Pentru mineri se ridicaseră în sat șase blocuri de câte patru etaje, două dintre ele cu garsoniere; stau și azi lângă apă, iar de pe dealul din spate se văd toate deodată — blocurile, casele cu grădini și fânețele care urcă spre pădure.

De unde vine numele

Tradiția locului spune că niște călugări sihaștri au ridicat pe Pârâul Pustiu un adăpost cu o cruce mare de lemn de brad, iar drumeții și haiducii își dădeau întâlnire „la pârâul cu cruce”. Dicționarul geografic al județului Suceava, tipărit în 1894, dă altă explicație, la fel de simplă: numele vine de la crucea pe care o fac pâraiele Crucea și Bărnărelul când se varsă în Bistrița.

Locurile au fost multă vreme ale Mănăstirii Voroneț, iar tradiția comunei leagă dania de Ștefan cel Mare, la 1488. Satul apare cu 50 de case la recensământul din 1774, iar în 1781 egumenul Voronețului îl numără printre moșiile mănăstirii. În 1894 Crucea avea 540 de suflete și ținea de comuna Broșteni, pe moșia Casei Regale; a redevenit comună după 1906, când s-a ridicat clădirea primăriei folosită și astăzi. Școala funcționa dinainte, din 1864, într-o casă țărănească. Multă vreme, până la o reformă administrativă de acum trei sferturi de veac, comuna a ținut de județul Neamț.

Plutașii și defileul

Înainte de mină, Bistrița a fost drumul lemnului. La Cojoci era, în 1894, punct vamal pentru privegherea plutelor, iar plutașii coborau pe apă în jos, spre Moldova. Plutăritul s-a încheiat în 1969, odată cu barajul de la Izvorul Muntelui.

Râul taie prin comună un defileu strâns între versanți împăduriți, pe tronsonul Osoi–Cotârgași. În amonte, spre Dorna Arini, sunt Cheile Zugrenilor; ele se termină în aval, pe teritoriul Crucii. Drumul ține malul tot timpul, așa că defileul se vede de la volan, iar din loc în loc se poate opri.

Crucea de pe deal

Deasupra satului, pe o coamă cu pășune, stă o cruce metalică albă, cu brațele terminate în trifoi și cu un drapel tricolor la vârf. Se vede de pe șosea și de la ferestrele blocurilor. Până sus urcă un drum de pământ care pleacă din sat și trece pe lângă pilonii de telecomunicații de pe coamă; de acolo se văd amândouă malurile și cotul pe care îl face râul.

La început de septembrie, comuna își ține ziua pe terenul de fotbal.

Drumul spre Rarău, prin Chiril

Din centru, 9 kilometri pe DN17B duc la Chiril, ultimul sat al comunei spre răsărit. De acolo urcă DJ175A, drumul numit Transrarău, către Rarău și mai departe spre Câmpulung Moldovenesc. Tot în Chiril e Mănăstirea Rarău, unde se vine în pelerinaj la icoana Maicii Domnului.

Pe jos, traseul Salvamont dintre Chiril și Cabana Rarău e marcat cu punct albastru: în jur de 3 ore de urcuș și 796 de metri diferență de nivel, de la 725 de metri în sat până la 1.520 de metri la cabană. Sus, pe creastă, sunt Pietrele Doamnei și fânațele de la Todirescu. Amândouă stau dincolo de hotarul comunei, pe muntele Rarău, dar drumul spre ele pleacă din Crucea.

Munții din jur

Pietrosul Bistriței, 1.791 de metri, e chiar pe teritoriul comunei; Giumalăul, 1.857 de metri, și Rarăul, 1.651 de metri, închid zarea de jur împrejur. Pădurea de molid, brad și pin acoperă 80% din teritoriu, iar prin ea umblă urs, cerb, râs și cocoș de munte.

Un traseu marcat cu cruce albastră leagă Cozăneștii de Bârnărel, în satul Crucea: 5–6 ore, din care ultimii 12 kilometri pe drum forestier, de-a lungul pârâului. Creasta Munților Bistriței are și o coborâre marcată cu triunghi roșu spre sat, din Poiana Prislopului.

Ce mai e de văzut în sate

În Satu Mare, la un kilometru de centru, e o biserică ctitorită pe la 1742, iar alături una nouă. Singurul monument istoric al comunei e un cuptor de ars var din 1928, în Chiril — o construcție de lucru, nu de podoabă, din vremea când varul se ardea pe loc.

Cum ajungi

Vii pe DN17B, dinspre Vatra Dornei sau dinspre Broșteni. Până la Suceava sunt 147 de kilometri. Satele stau înșirate pe drum: Satu Mare la 1 kilometru de centru, Cojoci la 7, Chiril la 9 — iar de la Chiril încolo drumul nu mai coboară, ci urcă.